Health East Europe aduce în România sistemul italian de asistență medicală integrativă

Health East Europe a fost înființată la București de Health Italia S.p.A, societate cotată pe piața AIM Italia, una dintre cele mai mari societăți independente de pe piața italiană care își desfășoară activitatea în sistemul de asistență medicală integrativă și în gestiunea procesului de asigurare a sănătății persoanelor, în cadrul planului strategic de internaționalizare a grupului.
Health Italia S.p.A, are un capital social integral vărsat de 14.317.927 euro, este membru al Assolombarda, cea mai importantă asociație din sistemul Confindustriei italiene.  Numără peste 385.000 de membri asistați și peste 3.000 de promotori precum și 3.495 structuri sanitare agreate pe teritoriul Italiei dar și în România.
În România, inițiativa este condusă de Giulio Bertola, numit administrator unic al Health East Europe, în trecut coordonator național al rețelei dinamice Health Italia, cu o activitate în România de peste 20 de ani, unde a deținut importante funcții instituționale, precum vicepreședinte al Camerei de comerț Italiene pentru România și prim vicepreședinte al Confindustria România, fiind chiar unul dintre fondatorii acesteia din urmă în anul 2003.
“Am dorit să profit de această provocare nouă și ambițioasă în domeniul sănătății, deoarece reprezintă un sector sensibil și strategic pentru România. Evoluția sistemului privat de sănătate din România, în ultimii ani, a cunoscut o dezvoltare incredibilă, iar excelența obținută în unele specialități, precum chirurgia cardiovasculară, chirurgia robotică și neurochirurgia, se datorează și investițiilor structurale și transferului de know-how medical ale unor societăți italiene prezente în România. Prin urmare, contribuția activă la punerea în aplicare a interacțiunii și a dialogului cu structurile medicale pentru a îmbunătăți asistența oferită membrilor de către societățile de sprijin reciproc în domeniul sănătății care își desfășoară activitatea în țările din Europa de Est este o misiune de mare responsabilitate managerială, dar și cu un conținut etic social”, a declarat Giulio Bertola.
Nou înființata societate, de drept român, va avea ca prim obiectiv acela de a realiza, în sinergie cu modelele promovate de Health Assistance, controlată de către grupul italian, un centru al sănătății funcțional în vederea încheierii de acorduri cu structuri medicale și pentru asistența membrilor societăților de sprijin reciproc din țările din Europa de Est.
Intrarea pe piața din România, comparativ cu celelalte țări vecine, a fost determinată atât de faptul că țara noastră are aproximativ 19 milioane de locuitori, cât și de faptul că România se bucură de o poziție privilegiată din punct de vedere geografic în întreaga zonă a țărilor din Europa de Est.