Game changers. A conference for Project Managers today: cum să dezvolți echipe performante și să te adaptezi într-un mediu de business dinamic

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someone

BusinessMark anunță organizarea evenimentului Game changers. A conference for Project Managers today, ce va avea loc pe 7 decembrie la Hotel Radisson Blu, București. Scopul întâlnirii este de a reuni specialiștii cu experiență în domeniu și de a discuta despre principalele provocări și soluții care vor duce activitatea unui project manager la următorul nivel.

În cadrul conferinței vor fi analizate principalele subiecte de interes: provocări actuale și viitoare în Project Management, importanța implicării unui project manager în dezvoltarea business-ului și creșterea financiară, instrumente și tehnologii inovatoare, întâmpinarea și soluționarea situațiilor de risc, spiritul anticipativ, flexibilitate și adaptabilitate, strategie și planificare, gestionarea bugetului, cum abordăm schimbarea și care sunt metodele de evitare ale scope creep-ului, leadership și includerea inteligenței emoționale în filosofia personală și managementul organizațional.

„Se discută tot mai des despre adaptarea la schimbare, sisteme de lucru agile, impactul tehnologiei asupra mediului de business și despre abilitățile viitorului. În acest context, misiunea unui project manager devine din ce în ce mai complexă, iar drumul către un proiect de succes se transformă într-unul plin de provocări și necunoscute. În cadrul conferinței ne propunem să găsim soluții și să stabilim tendințele pentru anul următor alături de specialiști cu experiență națională și internațională”, a declarat Andreea Drăgan – Managing Partner, BusinessMark

În primele două sesiuni, participanții au ocazia să interacționeze cu următorii invitați:

  • ANDREEA PĂTRAȘCU – Head of Project Management, ORANGE ROMÂNIA
  • GEORGE LECA – Europe Head of Project Management Office, Reporting & Governance, ASAHI BREWERIES EUROPE
  • SIMONA BONGHEZ – Managing Director, COLORS IN PROJECTS
  • CRISTIAN IONIȚĂ – Program Manager National, VEL PITAR
  • AURELIAN ARAMĂ – Strategic Project Manager, CLEVER TAXI
  • GHEORGHE ȘTEFĂNESCU – Senior Trainer, EVOLUTIV Consultants Network
  • Moderator: CIPRIAN MOGA – Business Transformation Advisor

Invitatul special al evenimentului este MARCO SAMPIETRO – PhD la University of Bremen, Germania. Project Management Professor în cadrul SDA Bocconi School of Management, Italia și la MISB Bocconi – Mumbai International School of Business Bocconi, India. Contract Professor of Project Management la Bocconi University, Italy și la Milano Fashion Institute, Italia. Marco este și Visiting Intructor la University of Queensland, Australia.

Evenimentul include o simulare de business Simdustry-Managing3 susținută de GHEORGHE ȘTEFĂNESCU, Senior Trainer – EVOLUTIV Consultants Network. Aceasta este prima simulare de business care ilustrează atât vizual cât și tactil relațiile dintre discipline de management diferite: managementul strategic, financiar și al resurselor umane.

Conferința se adresează următorului tip de public: directori generali și adjuncți, dar și de resurse umane, managerilor payroll & salarizare și juridic, directorilor financiari sau antreprenorilor.

Înscrierea la eveniment se va face prin completarea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.

Evenimentul “Game changers. A conference for Project Managers today” este organizat de BusinessMark alături de: EVOLUTIV Consultants Network, AVIS, Camera de Comerț Bilaterală Bulgaria – România și Plantăm fapte bune în România.

95 Total Views 1 Views Today