Compania Ford a inaugurat, pe 24 octombrie, la Craiova, primul său Centru de Resurse şi Angajament (CRAF) din Europa, proiect conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, a îmbunătăţi potenţialul economic şi nivelul de trai al locuitorilor din regiune. Pentru înfiinţarea şi funcţionarea acestui centru, Ford Motor Company Fund, în colaborare cu partenerul său internaţional GlobalGiving, investeşte un milion de dolari în decurs de patru ani.
CRAF Craiova este rezultatul unei colaborări cu Asociaţia Pentru Educaţie SV Oltenia (EDUCOL) – o organizaţie non-profit înfiinţată de Universitatea din Craiova care urmăreşte să maximizeze oportunităţile de instruire antreprenorială şi dezvoltare pentru tineri – şi cu Primăria Municipiului Craiova, care a pus la dispoziţie clădirea pentru a cărei renovare Ford Fund a contribuit cu o finanţare suplimentară de 100.000 de dolari.
„Suntem fericiţi că putem colabora cu EDUCOL şi cu Primăria pentru a extinde la Craiova proiectul Centrelor de Resurse şi Angajament. Vrem să muncim împreună pentru a îmbunătăţi viaţa tinerilor, întărind constant comunitatea şi oferind acces la oportunităţi şi resurse care ajută oamenii să-şi atingă potenţialul”, a spus preşedintele Ford Motor Company Fund, Jim Vella, la inaugurarea CRAF.
Ford Fund şi EDUCOL au iniţiat o competiţie în cadrul căreia studenţii au fost inspiraţi să conceapă proiecte care se adresează nevoilor comunităţii. „Tinerii noştri vor beneficia atât de sprijin financiar româno-american, cât şi de consiliere şi îndrumare într-un mediu profesionist, astfel că vor putea să-şi urmeze „visul american” chiar acasă, în Oltenia, atingându-şi obiectivele personale şi ajutând la dezvoltarea comunităţii. Scopul nostru este acela de a încuraja ideile inovatoare şi de a oferi oportunităţile prin care tinerii pot să contribuie şi să crească”, a declarat preşedintele EDUCOL, prof. Leonardo-Geo Mănescu.
În cadrul competiţiei, EDUCOL a oferit consiliere şi îndrumare, cu scopul de a-i ajuta pe studenţi să definească propunerile înainte de a le transmite spre analiză către organizaţie, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova şi Federaţia Studenţilor Universităţii din Craiova. După ce au adaptat proiectele pentru a răspunde la feedback-ul primit, echipele au transmis propunerile finale. Mai departe, aceştia îşi vor îmbunătăţi ideile privitoare la proiect în cadrul unor workshop-uri din seria „Human Design Thinking”, realizate de Henry Ford Learning Institute. Această organizaţie non-guvernamentală din Michigan (Statele Unite) utilizează metodologia „Design Thinking”, alături de alte metode, menite să-i ajute pe partenerii academici şi de business să asimileze informaţii în mod creativ şi să rezolve astfel o gamă largă de probleme.
Proiectele câştigătoare de la CRAF Craiova, care vor primi până la 50.000 de dolari pentru a porni business-ul, sunt: EcOil-Cuv – care presupune explorarea colectării uleiului uzat dedicat reciclării şi transformarea sa în săpun organic, cu scopul de a micşora impactul negativ asupra mediului, GoBike Craiova – proiect ce constă în înfiinţarea unor centre de închiriere a bicicletelor la preţ accesibil, totul pentru a stimula mobilitatea şi un stil de viaţă sănătos şi Centrul de Asistenţă şi Îndrumare Şcolară şi Socială – program afterschool conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate şi care este bazat pe o serie de cursuri de limbi străine.
„Universitatea din Craiova este beneficiar al proiectului, iar comunitatea academică este chemată să-şi pună în valoare know-how-ul prin constituirea unui corp de mentori şi consilieri în antreprenoriatul social. Studenţii noştri primesc o nouă oportunitate să pună bazele acestui domeniu atât de ofertant”, a spus rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spânu.
Centrul din Craiova poate, de asemenea, să stimuleze colaborarea dintre partenerii locali non-profit, voluntarii Ford şi mentorii educaţionali pentru a creşte eficienţa programelor care vizează încurajarea angajărilor şi comunitatea în general. Prin acestea, cei interesaţi pot să-şi dezvolte noi talente, să deprindă noi abilităţi şi să ajute astfel comunitatea din care fac parte.
„Atributul acestor proiecte câştigătoare este că toate sunt sustenabile. Studenţii primesc sprijin din partea Ford Fund în primul an, iar ideea lor antreprenorială trebuie să supravieţuiască apoi în mod independent. Scopul este să încurajăm noua generaţie să gândească neconvenţional şi să inoveze, iar primul Centru de Resurse şi Angajament Ford din Europa o va ajuta să facă acest lucru”, a spus preşedintele Ford România şi directorul fabricii din Craiova, Ian Pearson.
CRAF completează cele două proiecte asemănătoare care există deja în Detroit (SUA) şi pe cel din Africa de Sud, inaugurat de asemenea în 2018, iar planurile de viitor vizează extinderea în Asia, prin deschiderea unui Centru în Bangkok (Thailanda) la începutul anului 2019. AGERPRES