Farmec a lansat magazinele în franciză Gerovital

Farmec a lansat sistemul de franciză pentru magazinele Gerovital. Astfel, după aproape un an de pregătiri, Farmec vine pe piață cu o oportunitate de business pentru antreprenori, iar primul magazin Gerovital în sistem de franciză a fost inaugurat la Bacău.

„Produsele Gerovital și Farmec mi-au câștigat de ani de zile încrederea și am devenit o consumatoare fidelă. Când am aflat de oportunitatea de a colabora cu Farmec prin sistemul de franciză, m-am bucurat că pot deveni partener de business, deschizând propriul magazin de cosmetice sub umbrela unui producător foarte puternic, a cărui viziune o împărtășesc în totalitate. Așteptările mi-au fost confirmate, primind sprijin în alegerea locației, în studiile de fezabilitate, în pregătirea angajaților, în deschiderea magazinului și în tot planul de comunicare”, spune Gabriela Hâncu, partener de franciză.

Pentru a fi parteneri de franciză Farmec, viitorii parteneri au nevoie de un buget de circa 50.000 de euro, din care mai mult de jumătate va fi alocat amenajării magazinului Gerovital. „Ne bucurăm să anunțăm că am deschis primul magazin de brand în sistem de franciză. Farmec este un model de antreprenoriat român de succes, iar acum ne dorim să reprezinte o oportunitate de business și pentru alți antreprenori sau pentru cei care vor să devină antreprenori. Noi îi încurajăm și susținem de la început pe investitori să aibă curaj și determinare, astfel încât afacerea lor să se dezvolte cât mai bine, având în vedere potențialul enorm al brandului, dar și cererea din piață. Pentru multe companii de rangul Farmec, franciza reprezintă o strategie de extindere rapidă, însă, pentru noi, înseamnă ocazia ideală de a pune bazele unei culturi antreprenoriale puternice alături de francizații noștri, prin încurajarea acestora să înceapă o afacere românească, definită prin valori, precum inovația, calitatea, eficiența și tradiția”, susține Mircea Turdean, director general Farmec.

Farmec oferă fiecărui francizat un pachet de know-how complet: de la consiliere și sprijin pentru deschiderea magazinului, până la tehnici de vânzare și programe de pregătire periodice despre relația cu clienții și training-uri despre produsele existente și cele nou lansate.

În paralel sistemului de franciză, Farmec continuă și dezvoltarea magazinelor de brand proprii. Pe 12 iunie a fos inaugurat un nou magazin Gerovital, în Băneasa Shopping City – cel de-al 20-lea magazin Gerovital din țară și cel de-al 27 din rețeaua de unități comerciale  Farmec.

În iunie 2019, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, amplasate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș și Timișoara, 20 magazine Gerovital care se găsesc în Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea şi Râmnicu Vâlcea și un magazin Gerovital deschis prin sistemul de franciză, la Bacău.