Excelenţa în educaţie a fost premiată şi în 2016 la Gala Edumanager.ro

gala_edu_2016_1130 de reprezentanţi ai instituţiilor de educaţie, rectori şi prorectori ai unităţilor de învăţământ superior, public şi privat, inspectori şcolari, manageri ai colegiilor şi liceelor din ţară, profesori, asociaţii studenţeşti şi reprezentanţi ai unor companii cu soluţii pentru mediul educaţional au participat pe 24 noiembrie, la cea de-a patra ediţie a Galei Edumanager.ro. Evenimentul, devenit deja unul de tradiţie şi de referinţă pentru sectorul educaţional, a fost organizat de portalul Edumanager.ro, alături de Oameni şi Companii, la Hotel Pullman din Bucureşti.

Gala a fost precedată de Conferinţa Naţională Management Modern în Educaţie, ce le-a oferit participanţilor informaţii relevante despre aplicaţii şi soluţii de comunicare, destinate instituţiilor de învăţământ universitar şi preuniversitar, legislaţie, fonduri europene, management instituţional.

Pentru a câştiga premiile Galei Edumanager.ro, instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar interesate, precum şi unele organizaţii profesionale din domeniul educaţiei, şi-au înscris în competiţie proiectele de succes din acest an sau pe cele aflate într-o etapă suficient de avansată, astfel încât să permită evaluarea indicatorilor de succes. Jurizarea a fost realizată de comisii de specialitate, cu competenţe pentru categoriile pe care le evaluează, alături de editorii portalului Edumanager.ro.

După faptă, a venit şi răsplata. Cele mai apreciate proiecte au fost şi premiate, într-o atmosferă festivă, în acord cu importanţa domeniului.

 

 CATEGORIILE DE PREMII

 

ÎNVĂŢĂMÂNT UNIVERSITAR

Universitatea din București – Facultatea de Matematică și Informatică și Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe, pentru Proiectul “Noi paradigme pentru învățământul românesc”

Universitatea de Vest din Timișoara pentru proiectul Săptămâna verde

Universitatea Petru Maior” Târgu Mureș pentru proiectul Securitatea cibernetică și reziliența infrastructurilor critice – SERENITI

Universitatea Vasile Goldiș” din Arad pentru proiectul de Imbunătățire a vizibilitatii Universitatea de in mediul online

Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași pentru Noua identitate vizuală a Universităţii

Universitatea Vasile Alecsandri” din Bacău pentru proiectul Bacău şi Lugano – Predarea Informaticii pentru o Societate Durabilă – BLISS

Universitatea ”Danubius” din Galați – Facultatea de Drept pentru Strategia de PR pentru Educația Superioară în Domeniul Juridic

Academia de Științe Economice București pentru Dezvoltarea de proiecte pentru modernizarea și adaptarea curriculum-ului la noile tehnologii

Universitatea Politehnica București, pentru câștigarea premiului la categoría Inovație, în cadrul competiției internaţionale Microsoft Imagine Cup 2016

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava pentru Centrul integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control (MANSiD).

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca , pentru Rezultate deosebite în 2016 în activitatea de cercetare

Universitatea de Vest din Timișoara pentru proiectul Diaspora în cercetarea științifică și învățământul superior din România 2016.

Universitatea Româno-Americană, pentru proiectul Modernizarea infrastructurii tehnologice de colaborare și productivitate pentru studenți și alumni prin soluțiile Microsoft Office 365, cu suportul Ymens Teamnet.

 

 gala_edu_2016_2

ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR

Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3  Braşov, pentru proiectul Creșă-grădiniță – pași importanți spre viitor

Colegiul Național ʺCalistrat Hogașʺ Piatra-Neamț , pentru proiectul Internaționalizarea demersurilor de formare a cadrelor didactice 

Colegiul Tehnic “Armand Călinescu” Pitești pentru proiectul Junior Designer 2016

Colegiul Național “Grigore Moisil” din București, pentru rezultatele excepţionale obținute la concursul internaţional Microsoft Office Specialist Worldwide Championship 2015-2016.

Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, pentru rezultatele excepţionale obținute la concursul internaţional Microsoft Office Specialist Worldwide Championship 2015-2016.

Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” din Roșiori de Vede, pentru proiectul Ești tânăr, ești afirmat

Colegiul Tehnic Câmpulung Muscel, pentru proiectul Învață să fii antreprenor prin firma de exercițiu

Inspectoratul Școlar Județean Alba, pentru proiectul “De ce, cum și ce învăț?

Liceul “George Moroianu” din Săcele pentru proiectul Learning for tomorrow

Colegiul Național “Grigore Moisil” din Urziceni, pentru proiectul Viața pentru copaci

Colegiul Național “Octav Onicescu“ din București, pentru proiectul Un loc sub soare pentru fiecare

Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava, pentru proiectul Alege să fii liber!

Colegiul ”Spiru Haret” din Ploiești, pentru Actualizarea tehnologiilor laboratoarelor de INFORMATICA și AUTOCAD pentru inserția viitorilor elevi pe piața muncii.

Colegiul Național “Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, pentru proiectul Lecții de gramatică

Colegiul Național ”A.T. Laurian” din Botoșani, pentru proiectul Lecții de matematică – Congruența triunghiurilor

Școala Americană din București, pentru implementarea extinsă a Microsoft Office 365

Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria” din Deva, pentru proiectul Calitate și inovație în educația generației digitale – mobilitate pentru formarea competențelor prin învățare activă

gala_edu_2016_3

Parteneri de Jurizare la această ediţie au fost: Asociația Patronală a Industriei de Software și ServiciiEducativaUnitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și InovăriiUnitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri StructuraleUNICEFAlianța Națională a Organizațiilor Studențești din RomâniaFederația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar.

Evenimentul a fost organizat cu suportul Partenerilor: TelekomMicrosoftTurnitineMAGENELECOTIC.