Eugen Teodorovici: Statul s-a dovedit a fi o structură ce luptă împotriva oamenilor de afaceri

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că susţine orice “măsură europeană” prin care să se recupereze prejudiciile, adăugând că, în ultimii ani, din păcate, statul s-a dovedit a fi “o structură care luptă împotriva oamenilor de afaceri şi acest lucru trebuie să înceteze”.

“La nivel de Guvern, avem aprobat un memorandum pentru a discuta într-un cadru mai larg cu ministerele de Finanţe, Justiţiei, toate celelalte structuri implicate în partea de evaziune fiscală, pentru că spuneam că, până la finalul anului 2018, vom prezenta pe masa Guvernului un proiect de modificare a unor acte normative care se referă la evaziunea fiscală, pentru a aduce practica din statele europene avansate în România. Adică, statul să urmărească recuperarea unor prejudicii şi nu neapărat închiderea unor companii, trimiterea în închisoare”, a declarat, Teodorovici, la Senat.

Întrebat dacă susţine proiectul de lege pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care a primit raport favorabil în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, Teodorovici a răspuns: “Susţin orice fel măsură europeană. Numai în România, din păcate, statul s-a dovedit a fi în ultimii ani o structură care luptă împotriva oamenilor de afaceri şi acest lucru trebuie să înceteze”.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptare proiectului de lege pentru modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu mai multe amendamente.

Potrivit unui amendament adoptat de deputaţi, “în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalizările, instanţa poate dispune o singură dată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”. “În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare”, mai prevede legea.

Deputaţii jurişti au mai adoptat un amendament care stipulează că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală. AGERPRES