Curierul Sameday inaugurează un centru logistic, după o investiție de 20 milioane euro

Sameday, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de curierat, inaugurează noul centru logistic, situat pe Centura Capitalei, în apropierea orașului Chitila, în urma unei investiții totale de 20 de milioane de euro. Centrul logistic are o suprafață de 22.000 de metri pătrați și dispune de tehnologii de ultimă generație care scurtează până la de trei ori timpii de sortare a expedierilor, eficientizându-se astfel fluxurile de procesare și expediere a coletelor.

Noul centru logistic va gestiona 80% din volumul total al expedierilor companiei la nivel naţional, urmând ca aici să fie procesate coletele trimise de clienții din București-Ilfov și din partea de Sud a țării. Zilnic, peste 250 de camioane vor tranzita centrul logistic pentru a descărca și încărca expedieri.

Amplasat pe un teren de 100.000 de metri pătrați, noul centru logistic al Sameday dispune de 106 rampe de încărcare sau descărcare a coletelor. Spațiul logistic este împărțit în trei zone: una dedicată coletelor de mari dimensiuni, o zonă pentru colete mici, medii și plicuri, dar și spații moderne pentru angajați. Centrul logistic este dotat cu două benzi de sortare automate ce pot procesa împreună până la 25.000 de colete pe oră.

Coletele voluminoase, până la 50 de kg sunt sortate și triate automat pe o bandă care permite procesarea 15.000 de pachete pe oră, cu o viteză de 2,5 metri pe secundă. Banda permite deplasarea, cântărirea și măsurarea automată, expedierile fiind ulterior direcționate către cele 100 de tobogane. Pachetele mici și plicurile sunt sortate automat pe un sistem special, cu o capacitate de 10.000 de expedieri pe oră.

„Ne dorim să facem lucrurile mai bine, de aceea construim un sistem logistic de curierat cu o viziune complet nouă pentru piața românească, un sistem în care punem destinatarul pe primul loc atunci când luăm decizii. Un prim pas este lansarea noului centru logistic. Livrarea cât mai rapidă, alături de respectarea promisiunii de livrare sunt cele mai importante lucruri pentru destinatari, iar pentru a face acest lucru trebuie să optimizăm toate procesele în cel mai mic detaliu. Astfel, am investit în sisteme software complet noi de Warehouse Management (WMS) & Transport Management (TMS). Acestea, împreună cu creșterea capacității de procesare prin noul centru logistic, ne apropie de obiectivul nostru de a îmbunătăți experiența clientului prin respectarea promisiunii de livrare”, a declarat Lucian Băltaru, CEO Sameday.

Activitatea noului centru logistic Sameday este susținută de cei 450 de angajați, care lucrează în trei ture.

În prezent, expedierile Sameday sunt procesate în două hub-uri logistice, unul amplasat în apropiere de orașul Chitila și unul în județul Sibiu. În 2017, retailerul online eMAG a devenit noul acţionar principal al Sameday Courier, după achiziția unui pachet majoritar în companie.