Compania austriacă Leier a cumpărat producătorul de cărămizi Siceram Sighişoara

Compania austriacă Leier a achiziţionat Siceram Sighişoara, activă în acelaşi domeniu, potrivit unui anunţ făcut de Consiliul Concurenţei. Tranzacţia aşteaptă avizul Consiliului Concurenţei.

Siceram are o fabrică de cărămizi (cu o capacitate de producţie de 880 de metri cubi pe zi), o fabrică de ţiglă (4.000 de metri pătraţi pe zi), o fabrică de buiandrugi şi o linie de produse artizanale, unde se lucrează la comandă, pentru recondiţionarea unor monumente istorice. Toate aceste facilităţi de producţie se află în Sighişoara.

Cifra de afaceri a Siceram în 2018 a fost de 86 de milioane de lei, în creştere cu aproape 10% faţă de anul anterior, iar profitul net a fost de aproximativ 10 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de 2017. Siceram Sighişoara este deţinută de actuali şi de foşti angajaţi sau de moştenitori ai acestora, după ce, după revoluţie, a fost privatizată prin metoda MEBO. Membrii consiliului de administraţie deţin 53% din acţiuni. Siceram este unul dintre cei mai vechi producători de materiale de construcţii din România, producţia de pe actualul amplasament fiind lansată în urmă cu peste 100 de ani.

La sfârşitul anului 2018, grupul austriac din construcţii Leier, cumpărătorul din această tranzacţie, care era deja prezent local cu o fabrică de materiale de construcţii în judeţul Alba, a achiziţionat producătorul de cărămizi Brikston Iaşi de la fondul de investiţii CEECAT, parte a fondului ADM. Aceasta a fost a doua încercare de vânzare a companiei, după ce, cu un an în urmă, şi grupul austriac Wienerberger îşi anunţase intenţia de a cumpăra compania, însă tranzacţia a picat din cauza lipsei avizului din partea Consiliului Concurenţei.

Leier are în derulare o investiţie de 7 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, pe lângă cea pe care o are deja în judeţul Alba şi cea în proprietatea căreia a intrat prin achiziţia Brikston. Grupul Leier este prezent în România din 2004, când a fost înfiinţată compania Leier ROM SRL, cu afaceri de 19,4 milioane de lei în 2018, profit de 280.000 de lei şi 47 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Compania are deja o fabrică în comuna Unirea din judeţul Alba (la sud de Cluj-Napoca). Unitatea a început să producă în iunie 2006 elemente pentru zidărie şi cofraj din beton, pavele, borduri, elemente pentru sisteme de canalizare.