Coldwell Banker: Piaţa rezidenţială nouă din Braşov trece prin cea mai bună perioadă a sa

Piaţa rezidenţială nouă din Braşov trece prin cea mai bună perioadă a sa, iar în anul 2017 au fost finalizate 2.100 de locuinţe, potrivit companiei de consultanţă imobiliară Coldwell Banker.

“Braşovul trece printr-o efervescenţă rezidenţială. Estimăm că 2017 a adus finalizarea a 2.100 de locuinţe în Braşov şi împrejurimi, unde cele mai intense zone de dezvoltare sunt Sânpetru şi Cristian. Aproximativ 50% dintre apartamentele nou dezvoltate se adresează segmentului mass market, însă observăm o creştere a cererii pe segmentul middle market, pentru apartamente mai spaţioase şi cu un amplasament mai bun”, afirmă Răzvan Caliţa, managing partner al Coldwell Banker Alpin, biroul local al companiei Coldwell Banker România.

În acest moment se mai află la vânzare doar aproximativ 100 de apartamente finalizate în 2017, rata de absorbţie fiind estimată la aproximativ 95%. Preţurile medii de vânzare au înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 5%, până la 980 de euro pe metrul pătrat, iar pentru acest an este estimată o creştere a preţurilor de vânzare de aproximativ şapte procente, Braşovul urmând să depăşească astfel în premieră pragul de 1.000 de euro pe metrul pătrat.

“Creşterea preţurilor estimată în acest an vine ca urmare a majorării costurilor de dezvoltare, de la preţurile terenurilor la costurile forţei de muncă din construcţii, însă ritmul este unul moderat, dacă îl comparăm cu rata inflaţiei şi luăm în calcul că vorbim de o perioadă de 12 luni. Înregistrăm şi o cerere în creştere din partea mediului de business, în special din sectoarele industriale, IT şi automotive, randamentul anual potenţial pe segmentul de închirieri fiind de 6% – 7% în euro, ceea ce face ca achiziţionarea unui apartament să fie atractivă şi din punct de vedere investiţional”, a precizat Răzvan Caliţa.

Sânpetru Residence este unul dintre cele mai mari proiecte rezidenţiale aflate în dezvoltare în Braşov şi împrejurimi – 600 de locuinţe au fost deja finalizate, pentru acest an fiind programată livrarea a aproape 200 de unităţi, investiţiile totale în dezvoltarea Sânpetru Residence urmând să ajungă astfel la 12 milioane de euro.

Dezvoltarea proiectului va continua şi în anii următori, pentru 2019 fiind planificată finalizarea unui centru multifuncţional care să reunească servicii bancare, spaţii de alimentaţie publică şi cabinete medicale, în timp ce proiectul poate ajunge în viitor la un total de 1.400 de locuinţe finalizate până în 2022. Comunitatea din cadrul Sânpetru Residence numără în prezent peste 1.500 de locuitori.

Circa 17% din locuinţele cumpărate în cadrul Sânpetru Residence sunt achiziţionate în scop investiţional, preţurile locuinţelor din cadrul proiectului plecând de la 23.500 de euro +5% TVA pentru o garsonieră cu 34 de metri pătraţi utili, de la 39.000 de euro plus 5% TVA pentru apartamente cu două camere şi o suprafaţă utilă de 57 de metri pătraţi şi de la 61.000 de euro pentru case cu o suprafaţă utilă de 96 de metri pătraţi.

Aproximativ 2.200 de locuinţe se află în acest moment în diferite etape de dezvoltare în Braşov şi împrejurimi şi ar urma să fie livrate pe piaţă în acest an. AGERPRES