Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) a premiat pe 21 noiembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei Bursele ANIS, 12 proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere, ce predau în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România.

Cei 12 profesori provin de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București (UPB), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, UNATC I. L. Caragiale din București, Universitatea Politehnică din Timișoara.

Bursele ANIS reprezintă un parteneriat între industria tech și mediul academic, care recompensează eforturile și pasiunea cadrelor didactice tinere în adoptarea celor mai inovative cursuri și metode de predare. La această ediție au fost înscrise 27 de proiecte, 12 dintre acestea fiind numite câștigătoare, iar candidații au fost premiați cu câte 5.000 de euro.

Inițiativa Bursele ANIS a fost susținută la această ediție de 9 dintre cele mai puternice companii IT din Romania, organizații implicate activ în dezvoltarea calității sistemului educațional românesc: Adobe Systems Romania, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutche Bank Global Technology, Endava Romania, Enea Services Romania, Qualitance QBS, Wipro Technologies.

„Educația reprezintă una dintre prioritățile ANIS la nivel național, un segment în care noi ne implicăm cu toate resursele, știind că performanța industriei românești de tehnologie este strâns legată de rezultatele sistemului educațional. Aflat la a doua ediție, programul Bursele ANIS cunoaște deja un real succes, drept dovadă numărul mare de proiecte înscrise în competiție, și ne propunem să-l dezvoltăm pe termen lung, să-l transformăm într-un exemplu de colaborare dintre companii și mediul academic”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv, ANIS.

 

 

Câștigătorii Burselor ANIS 2019

 

Emanuel Onica și Andrei Arusoaie, lectori în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, au propus cursul Blockchain – Fundament și Aplicații, pentru care au câștigat bursa FinTech oferită de Endava Romania

Ovidiu Stan, lector universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, a câștigat bursa Cybersecurity oferită de Bitdefender, pentru cursul Securitate Digitală

Ruxandra Olimid, lector universitar la Universitatea din București, al cărei curs Securitatea Rețelelor (SecRet) a primit bursa Cybersecurity, oferită de Enea Services Romania

Alexandru Radovici, lector universitar la Universitatea Politehnică din București, a propus cursul Arhitecturi și Servicii IoT, pentru care a câștigat bursa IOT oferită de Adobe Systems Romania

Marius Gavrilescu, lector universitar în cadrul Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași, a fost premiat cu bursa Machine Learning pentru cursul Învățare Automată oferită de Qualitance QBS,

Grigore Burloiu, lector – cercetător în cadrul UNATC I.L. Caragiale din București a primit bursa AI, oferită de Adobe Systems Romania, pentru cursul Creative Coding and Softeware Design 3 – Machine Learning

Sergiu Nisioi, asistent universitar în cadrul Universității din București, a câștigat bursa Cybersecurity, oferită de Atos, pentru cursul Laborator rețele de calculatoare

Codruța Istin, lector universitar la Universitatea Politehnică din Timișoara, a pus bazele cursului Bioinformatica, pentru care a obținut bursa Machine Learning, oferită de Wipro Technologies

Mădălin Frunzete, lector universitar la Universitatea Politehnică din București, a câștigat bursa FINTECH, oferită de Deutche Bank Global Technology, pentru cursul Criptografie și Protecția Datelor (CPD)

Mihai Badea, asistent universitar la Universitatea Politehnică din București (UPB), a primit pentru cursul Ingineria Sistemelor cu Inteligență Artificială bursa Machine Learning, oferită de Bitdefender

Camelia Florea, lector universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, a creat cursul Imagistică digitală pentru aplicații speciale (IDAS) și a primit bursa Health Tech oferită de Cornerstone Technologies

Vlad Georgescu, lector universitar la Universitatea Politehnică din București, a primit bursa IoT, oferită de Atos, pentru cursul Senzori și circuite de condiționare a semnalelor, prin intermediul căruia studenții pot înțelege mai bine funcționarea de ansamblu a unui sistem de tip IoT, în mod practic.