Bogdan Andriescu: În România, valoarea pieţei de asigurări de sănătate a ajuns la 20 milioane euro în 2016

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+Email this to someone

Valoarea pieţei de asigurări de sănătate în România se situa la aproximativ 80 milioane lei (17 milioane euro) în perioada 2011-2012 şi a ajuns la finele lui 2016 la 20 milioane euro, ca urmare a aplicării deductibilităţii fiscale de 400 de euro, de la 1 ianuarie 2016, a declarat Bogdan Andriescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), la conferinţa cu tema “Abonamentele şi asigurările de sănătate, motoarele de dezvoltare ale serviciilor medicale private”, organizată de revista NewMoney, în parteneriat cu MedLife.

Potrivit preşedintelui UNSICAR, cheltuiala cu asigurările de sănătate private se situează sub 1 euro/locuitor, având în vedere că erau înregistraţi cu domiciliu în România aproximativ 22,22 milioane de locuitori, în 2016.

Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a sistemului public medical. Serviciile din mediul privat sunt finanţate fie prin intermediul asigurărilor private sau al abonamentelor medicale, fie prin servicii medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau din banii proprii.

“În ceea ce priveşte abonamentele medicale şi asigurările private de sănătate, acestea nu sunt în opoziţie, pentru că au roluri foarte bine determinate şi răspund la întrebări diferite. În timp de abonamentele acoperă integral zona de prevenţie şi educaţie medicală, asigurările prezintă un instrument financiar care acoperă un risc medical şi care poate fi accesat în cazuri medicale grave, care necesită spitalizare sau intervenţii chirurgicale, statul trebuind să definească pachetele de bază, cele adiţionale, precum şi să stabilească sistemul de coplată”, a adăugat Bogdan Andriescu. AGERPRES

69 Total Views 2 Views Today