Aplicație pentru smartphone care le permite pacienților să obțină o a doua opinie medicală în 48 de ore

Compania românească Life is Hard a lansat o aplicație pentru telefoane mobile care le permite pacienților să obțină o a doua opinie medicală în 48 de ore. Aplicația, numită Doxtar, își propune să extindă și să simplifice accesul pacienților la serviciile de îngrijire a sănătății, folosind tehnologia pentru a rezolva aceste probleme, potrivit companiei.

“Prin intermediul Doxtar, pacienții au acces la medici care acoperă specializări precum: diabet, oncologie, neurologie și epileptologie, ORL, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, medicina muncii, ginecologie, reumatologie, medicină internă. Pentru a primi o opinie informată în termen de 48 ore, pacienții trebuie să încarce dovezile diagnosticului în aplicație sau site”, au menționat reprezentanţii Life is Hard.

În prezent, pe platforma digitală sunt prezenți 20 de medici care acoperă 10 specializări. Pacienții care folosesc aplicația plătesc doar „interacțiunea digitală” cu medicul, fără cheltuieli suplimentare, a precizat compania.

Platforma digitală a fost realizată în urma unei investiții comune a companiilor Graffiti PR, Active Power Solutions și Life is Hard.

Compania Life is Hard are sediul în Florești, județul Cluj, și este controlată de Cătălin Chiș, care deține 63,9% din acțiuni, și Erik Barna (20,6%). Societatea este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are o valoare de piață de 13,4 milioane lei (2,8 milioane euro), calculată la ultimul preț de închidere a ședinței bursiere.