400 de angajatori vor fi prezenți la evenimentele organizate de Târgul de Cariere, în această toamnă

Peste 5.000 de locuri de muncă vor fi disponibile la Târgurile de Cariere care vor avea loc în octombrie și noiembrie în opt orașe din România: Cluj-Napoca (3-4 octombrie și 9-10 noiembrie), Iași (12-13 octombrie), Târgu Mureș (16 octombrie), Alba Iulia (18 octombrie), Sibiu (23-24 octombrie), Brașov (30-31 octombrie) și Oradea (16 noiembrie). 400 de companii din toată țara și-au anunțat prezența la târguri, iar organizatorii se așteaptă la peste 40.000 de vizitatori, majoritatea cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.

”Este al doisprezecelea an în care organizăm târgurile și de fiecare dată suntem plăcut surprinși de numărul tot mai mare de companii care vin cu oferte pentru candidați, indiferent de vârsta acestora, nivelul de pregătire sau experiență profesională. Totodată, sunt puse la dispoziția participanților stagii de internship, precum și oportunități de voluntariat. Târgul de Cariere a creat deja o comunitate strânsă, motiv pentru care ne dorim, de fiecare dată, să le oferim și experiențe interesante. De aceea, vor fi organizate interviuri pe loc, workshop-uri, concursuri cu premii și, cel mai important, vor avea ocazia de a interacționa direct cu companiile în care și-ar dori să se angajeze. În plus, mai mult decât în oricare alt an, încercăm să fluidizăm cât mai mult întregul proces de recrutare, atât pentru angajatori, cât și pentru candidați”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.

eJobs România va fi prezent la edițiile din această toamnă ale Târgului de Cariere, în calitate de partener, și va aduce mai aproape de candidați mii de oferte locuri de muncă, adaptate fiecărui profil profesional. Pentru prima oară în istoria Târgului de Cariere, candidații vor avea opțiunea de a-și depune CV-urile integral în variantă digitală. ”Pentru ei, acest lucru se traduce într-o aplicare mai ușoară, mai rapidă și mult mai simplă. Nu trebuie să mai vină cu CV-urile tipărite, își pot revizui CV-ul pe loc și se conectează mult mai ușor la tipul de recrutare cel mai frecvent folosit astăzi de angajatori – cel digital. Suntem unul dintre partenerii tradiționali ai Târgului de Cariere și știm cât de important este pentru candidați să aibă șansa de a găsi un job care să se potrivească nevoilor și așteptărilor lor reale. Vom veni în special în sprijinul celor tineri, aflați la început de carieră, dar și în sprijinul celor care au depășit pragul de 40 de ani și care au dificultăți în a-și schimba locul de muncă sau în a face reconversie profesională. Da, suntem o platformă online, însă credem că este important să ne întâlnim cu candidații și în mediul offline și să putem lua pulsul pieței direct de la ei, față în față”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova, reunind sute de angajatori și mii de candidați. Evenimentul a demarat în anul 2006 și are loc de două ori pe an, în sezonul de primăvară și cel de toamnă.

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii găsiți pe www.targuldecariere.ro